Imigrație: Olanda nu va mai recunoaște căsătoriile între minori oficiate în străinătate

0
172

Căsătoriile între minori oficiate în străinătate nu vor fi recunoscute în Olanda începând cu 5 decembrie, a anunțat miercuri guvernul olandez, aflat la originea modificării legislației cu privire la căsătoriile forțate, pe fondul crizei imigranților, informează agenția de presă AFP.

‘Legea menită să combată căsătoriile forțate prevede că o căsătorie oficiată în străinătate între persoane care nu au 18 ani nu va mai fi recunoscută în Olanda, cu excepția situației în care cei doi soți au împlinit între timp 18 ani’, a explicat guvernul olandez, în paralel cu publicarea legii, miercuri, în Jurnalul Oficial.
Legislația precedentă fixa limita de vârstă la 15 ani. Orice căsătorie ce implica persoane mai tinere nu era recunoscută din cauza ‘evidentei incompatibilități cu ordinea publică din Olanda’, a precizat aceeași sursă.

child-bride

Potrivit serviciilor olandeze pentru protecția imigranților tineri (NIDOS), recunoașterea căsătoriilor ce implică minori cu vârste sub 15 ani făcea obiectul unei evaluări juridice. ‘Aceste căsătorii nu erau aproape niciodată recunoscute’, a subliniat Elsbeth Faber, purtătorul de cuvânt al NIDOS.

Legea vizează, de asemenea, să pună capăt unei prevederi ce îi permitea unui minor să vină după partenerul său marital în cazul în care acesta obține azil în Olanda.

‘O fetiță de 12 ani cu un bărbat de 40 de ani nu este o căsătorie, ci un abuz’, a declarat deputata Attje Kuiken, citată de postul de televiziune olandez NOS în septembrie, când legea a fost dezbătută în parlament.

În afara unor situații excepționale, precum sarcina, căsătoria nu este autorizată în Olanda înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

http://www.agerpres.ro/social/2015/10/21/imigratie-olanda-nu-va-mai-recunoaste-casatoriile-intre-minori-oficiate-in-strainatate-19-51-31

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here