Jihadiști dintr-o închisoare din Olanda se plâng de regimul penitenciar strict

0
166

Jihadiști deținuți într-o aripă destinată teroriștilor din închisoarea din Vught, din sudul Olandei, au denunțat regimul penitenciar sever într-o scrisoare de 32 de pagini, a informat vineri ziarul olandez Algemeen Dagblad, citat de EFE.

În scrisoare, deținuții califică închisoarea drept ‘fabrică de teroriști’ și dau asigurări că deținuții musulmani sunt supuși unui regim ‘nu cu mult mai bun decât pedepsele cu izolarea’. Totodată, deținuții acuză conducerea închisorii că ignoră plângerile celor aflați după gratii.

Deocamdată nu se știe cum a ajuns scrisoarea în afara penitenciarului, cu toate că angajați ai închisorii au recunoscut că a fost vorba de ‘o eroare umană’.

imageResize

Potrivit cotidianului Algemeen Dagblad, ideea că în închisorile olandeze există condiții ca la hotel ‘este complet falsă’, în condițiile în care se fac zilnic 10 apeluri nominale și există camere de luat vederi în toate încăperile, inclusiv în băi și la dușuri. Totodată, inclusiv vizitele pe care le primesc deținuții sunt înregistrate. În plus, se produc întârzieri în trimiterea de scrisori din cauza activităților de supraveghere și nu există spații interioare pentru practicarea sporturilor, se mai plâng deținuții.

Ziarul olandez a luat legătura cu avocatul departamentului de terorism pentru mai multe închisori, André Seebregts, care a dat asigurări că au loc constant ‘dezbateri constructive’ pe tema regimului carceral, dar care a refuzat să vorbească despre scrisoarea de protest a deținuților.

AGERPRES/(AS — editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here