Olanda renunta la magia ciupercilor

1
40

Ingrijorat de incidentele provocate de consumatori, guvernul de la Haga interzice comertul cu ciuperci halucinogene.

Guvernul olandez a decis revizuirea politicii permisive in privinta drogurilor, urmand sa interzica vanzarea ciupercilor halucinogene, din cauza cresterii incidentelor publice provocate de consumul acestora, informeaza  Ministerul Justitiei de la Haga.

Potrivit legislatiei olandeze, detinerea de canabis este ilegala, insa, in baza unor reglementari administrative, politistii nu ancheteaza persoanele prinse cu cantitati mici de canabis.

In plus, marijuana sau hasisul pot fi vandute legal in cantitati mici in asa-numitele coffe-shopuri olandeze, localuri in care se pot cumpara si consuma produsele pe baza de canabis. Posesia si orice fel de tranzactie cu drogurilor mai puternice precum cocaina, LSD sau ecstasy sunt ilegale.

Conform noilor reguli pregatite de guvernul de la Haga, statutul ciupercilor halucinogene din genul Psilocybin va fi undeva intre aceste doua categorii.

Un drog tolerat

Psilocybina – substanta activa din "ciupercile magice" – este interzisa, potrivit legislatiei internationale, din 1971. Cu toate acestea, ciupercile proaspete, neprocesate, au continuat sa fie produse si vandute in Olanda pentru ca nu se poate stabili ce cantitate din aceasta substanta contine fiecare ciuperca. Din acest motiv, expertizele legale pentru urmarirea in justitie sunt practic imposibile.

Reprezentantii Ministerului Justitiei sustin ca tocmai aceasta a fost si cauza pentru care sistemul de comercializare tolerata a ciupercilor psihedelice in asa-numitele Smart Shopuri nu functioneaza.

"Problema ciupercilor este ca nu se poate anticipa ce efecte vor avea. Nu se poate stabili cat din substanta interzisa se gaseste in fiecare ciuperca si ce efecte va avea", a explicat Wim van der Weegen. Initiativa guvernului de la Haga, care pare decis sa renunte la politica permisiva pentru care Olanda a devenit un punct de atractie turistica in Europa si in lume, nu este apreciata de toti olandezii.

Murat Kucuksen, proprietarul fermei Procare, care furnizeaza aproape jumatate din ciupercile vandute pe piata olandeza, a spus ca va pierde cateva milioane de euro pe care le-a investit in utilajele pentru cresterea acestora.

El crede ca ciupercile vor continua sa fie vandute, dar pe piata neagra, fapt care va duce la cresterea infractionalitatii. "Vor fi mai multe incidente, dar nu vor fi asociate cu consumul de ciuperci, iar politicienii vor declara victoria", a spus acesta.

sursa : Zoot.ro

1 COMENTARIU

  1. Bune rau, bine ca intr-un final am renuntat la consumul de neuroexcitatoare…mult mai putin „nocive” decit marijuana si in general pentru un „trip” la iarba verde merg de minune.A nu se consuma in cluburi sau la servici!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here