Protest la Ambasada României la Haga faţă de deschiderea frontierelor pentru români

0
242

Liderul Partidului Libertăţii (PVV, extremă dreapta) Geert Wilders a protestat luni la Ambasada României de la Haga faţă de deschiderea frontierelor olandeze pentru muncitori români şi bulgari, relatează site-ul NLTimes.nl.

Potrivit site-ului, Wilders a venit la ambasadă să înmâneze o scrisoare în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la venirea a românilor şi bulgarilor, care vor putea munci începând de la 1 ianuarie 2014 fără restricţii pe piaţa olandeză. El a fost primit la ambasadă. După întâlnire, liderul formaţiunii antimigrare a declarat că a fost "primit bine" şi că românii l-au ascultat.

Liderul extremist a venit la ambasadă cu un indicator rutier pe care se putea citi mesajul "Accesul interzis" în olandeză şi română. Acestuia nu i s-a permis să intre în ambasadă cu indicatorul. Când a sosit la sediul ambasadei, el a plasat semnul pe stradă, în faţa misiunii româneşti.


http://m.mediafax.ro/externe/protest-la-ambasada-romaniei-la-haga-fata-de-deschiderea-frontierelor-pentru-romani-11306549

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here