Ambasadorul României în Luxemburg, Lilian Zamfiroiu, susține într-o postare pe pagina de Facebook a ambasadei că unul dintre motivele pentru care s-au format cozi la vot a fost faptul că estimarea privind numărul de secții de votare și de potențiali alegători a fost cerut și transmis în țară înainte de anunțarea referendumului. La Luxemburg a fost organizată o singură secție de votare, ceea ce a făcut ca în ziua votului la europarlamentare să se formeze o coadă de peste o mie de oameni.

foto : luxemburg / monica tuduce

Monica Tuduce, unul dintre cetățenii români care au votat în Luxemburg,  a relatat pentru G4Media.ro că, deși a stat 8 ore la coadă, tot nu a reușit să voteze la ambasada României din Luxemburg. ”Ce s-a întâmplat azi la Luxemburg ne-a umilit îngrozitor”, a scris Tuduce.

Ambasadorul Lilian Zamfiroiu susține că votarea cu trei buletine de vot și pe liste suplimentare a îngreunat procesul de votare, deoarece membrii comisiei ”trebuiau să-i treacă toate datele de identificare (nume, prenume, CNP, adresă etc.) pe două tabele distincte și să-l pună pe alegător să semneze pe fiecare dintre ele”.

La Luxemburg au reușit să voteze în final 1.758, din  calculele ambasadorului reieșind că ”fiecare alegător a stat în secția de votare aproape 2 min. și 40 sec”.

Redăm mai jos integral postarea

”Dragi compatrioți, din Luxemburg și din afara acestuia,

Cunoaștem cu toții adevărul expresiei „cine se scuză se acuză”. Dar, în egală măsură, și lipsa unei comunicări explicite din partea mea, pe tema celor petrecute la Ambasada României din Luxemburg în ziua de 26 mai a.c., ar putea fi interpretată la fel de negativ.

Prin urmare, vin în fața dumneavoastră cu aceste rânduri, prin intermediul cărora doresc să-mi exprim, în numele meu și al colegilor din ambasadă, regretele sincere pentru momentele neplăcute pe care ați fost nevoiți să le trăiți în urma dorinței legitime de a vă exercita dreptul de a vota și să vă prezentăm, totodată, cuvenitele scuze. Și mă gândesc, în egală măsură, atât la cei care ați așteptat ore în șir până a ajunge la cabina de vot, cât și, mai ales, la cei care, deși ați așteptat, tot nu ați reușit să votați. Cei care mă cunosc știu, presupun, că ipocrizia nu mă caracterizează, așadar vă asigur că părerile de rău pe care le încercăm cu toții sunt sincere.

Cât privește vinovăția noastră pentru cele pe care le-ați îndurat, ea există – și mi-o asum eu, în totalitate, ca șef al misiunii diplomatice – în măsura în care estimarea pe care am avut-o cu privire la numărul persoanelor care se vor prezenta la vot a fost greșită.

Și da, a fost greșită, din moment ce consecințele acestei decizii au fost cele care s-au văzut! Întrebarea care se pune este dacă, pe baza datelor avute la dispoziție în momentul formulării propunerii cu privire la organizarea unei singure secții de votare pe teritoriul Luxemburgului, am fi putut lua o altă hotărâre? Pentru că termenul limită pentru transmiterea propunerilor noastre a fost 8 martie a.c., așadar cu mult timp înaintea zilei de 25 aprilie, când Președintele României a semnat decretul cu privire la organizarea referendumului, simultan cu alegerile europarlamentare.

Așadar, la acel moment știam că pe data de 26 mai vom avea doar alegeri europarlamentare și, luând în calcul statisticile referitoare la prezența românilor la scrutinele anterioare, indiferent de natura acestora (când toate persoanele care s-au prezentat la ambasadă au putut vota, inclusiv la alegerile prezidențiale din anul 2014), am fost cu toții convinși că, pentru Luxemburg, o singură secție ajunge. S-a dovedit, însă, că n-a ajuns… Și suntem, toți din ambasadă, profund afectați de cele întâmplate și regretăm din tot sufletul.

Nu știu dacă ar fi prea multe de spus. Poate doar să vă asigur că am avut numai intenții bune și toată determinarea ca lucrurile să iasă bine. N-am reușit, din păcate. Nici noi și nici alți colegi din Europa, chiar dacă ne-am străduit, cu toții, din răsputeri. Dacă nu ar fi fost așa, probabil că aici, la Luxemburg, nu am fi reușit să asigurăm câte un vot la fiecare aproape 30 de secunde pe parcursul celor 14 ore. Calculul este simplu: 14 ore înseamnă 50.400 secunde. Raportul dintre această cifră și numărul persoanelor care au reușit să voteze, 1.758, este de 1 : 28,67. Mergând mai departe, dacă multiplicăm această cifră cu 5, respectiv cu numărul cabinelor de vot, rezultă că, în medie, fiecare alegător a stat în secția de votare aproape 2 min. și 40 sec.

Și asta, în condițiile în care el a votat pe trei buletine de vot (cu puține excepții) și apoi a introdus fiecare buletin în câte o urnă, în timp ce membrii comisiei (șase la număr, în afara președintelui de secție, care au avut la dispoziție tot șase ștampile – ambele limite fiind cele maxime pe care le prevede legea) trebuiau să-i treacă toate datele de identificare (nume, prenume, CNP, adresă etc.) pe două tabele distincte și să-l pună pe alegător să semneze pe fiecare dintre ele.

Din punct de vedere uman – după cum sublinia și colega mea de la Haga – am făcut tot ce era omenește să facem. Pe parcursul zilei, am cerut în repetate rânduri autorităților din țară să aprobe prelungirea programului de vot, astfel încât toată lumea să aibă posibilitatea să și-l exprime. N-a fost posibil. Cum, la fel, am cerut aprobarea ca înainte de ora 21:00 să vă putem invita în curtea ambasadei pe toți cei care mai erați afară și, astfel, să considerăm perimetrul acesteia ca fiind asimilat secției de votare, după cum cere legea, pentru a putea continua votul până la ultimul om.

Nici asta n-a fost posibil. Spunând acestea, nu am intenția să acuz. Și nici să mă scuz. Doar prezint faptele. În schimb, noi suntem acuzați că nu am evaluat corect numărul de votanți și, în consecință, vina este numai a noastră. Într-adevăr, este de natura evidenței că nu am evaluat corect, dar nici nu am avut la îndemână instrumentul adecvat pentru a aprecia atât numărul cetățenilor români care trăiesc într-o anumită regiune a unei țări (în cazul de față, în regiunile vecine din Germania, Franța și Belgia), cât și, mai ales, dorința lor de a vota la aceste alegeri.

În legislațiile mai multor state din Uniunea Europeană este prevăzută posibilitatea/obligația persoanelor aflate în străinătate care doresc să voteze la o anumită secție de votare cu ocazia unui viitor scrutin, să se înscrie în prealabil pe o listă, astfel încât să existe o evidență clară a acestora. Legea română nu are o astfel de prevedere. Cum am fi putut, așadar, să anticipăm că numai din Germania vor veni să voteze la Luxemburg peste o mie de români? Și câteva sute din Franța și Belgia?

mai mult la :   www.g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here