Alexandru Iosup ar fi putut fi orice ar fi vrut. Pentru el, voinţa proprie a însemnat mai mult decât cutumele societăţii. A avut de ales între o carieră de succes în industria tehologiei şi un drum pe calea lentă, dificilă, dar cu rezultate a cercetării. A ales ultima variantă pentru că i se potriveşte mai mult caracterului său.
Alexandru are 34 de ani, s-a născut la Bucureşti în 1980 şi a fost de mic pasionat de calculatoare şi de sport. Astăzi el este profesor asistent la Universitatea Tehnică din Delft (Olanda) şi a fost numit profesorul anului pe 17 ianuarie 2015. Nu a ajuns la această distincţie întâmplător şi, în niciun caz prin metode clasice. E cunoscut pentru că a introdus conceptul de Gamification (transformarea unui concept din viaţa de zi cu zi, folosind tehnicile de recompense şi provocări din cadrul jocurilor) la cursurile sale, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.
Iosup a fost numit iniţial profesorul anului la Delft, iar apoi în toată Olanda. Nu a ajuns la acest rezultat întâmplător, ci pornind de la propriile experienţe cu şcoala. E analitic, precis atunci când vorbeşte despre educaţie şi râde când îşi aminteşte de copilărie. Sistemele educaţionale prin care a trecut l-au făcut atent la feedback. La şase ore după realizarea interviului, la finalul zilei de muncă, îmi scrie „Cred că a mers cel mai bine partea legată de educaţie, unde amândoi avem o intuiţie bună a lucrurilor. Poate cel mai puţin bine a ieşit partea legată de începuturi, la care nu m-am gândit de ani de zile şi despre care nu mă simt prea confortabil să vorbesc“.
„Eram interesat de propriile mele teme, decât să particip la concursuri. Omul care merge la olimpiada de informatică are o minte foarte analitică şi e orientat spre matematică. Concursurile astea sunt bazate pe algoritmică, o nişă din informatică. Asta zic cu mintea de acum. Atunci nu mă interesau.
Un elev incompatibil cu şcoala românească
Iosup a ajuns la tehnicile de gamification pe care le foloseşte în cursurile sale de la Universitatea din Delft după ce toată viaţa s-a luptat cu sistemele din şcoală.
„Aveam părerea proprie despre ce trebuie să facă un copil. Aveam în carnetul de note adnotări de la profesori care cereau ca părinţii să vină la şcoală pentru că eu spusesem că trebuie să joc fotbal la ora lor“, povesteşte Iosup.
De la Şcoala numărul 19 din Bucureşti, Iosup a ajuns la Sfântul Sava, un liceu de elită din capitală. Nu a renunţat la incompatibilitatea cu şcoala. „Mi-am petrecut majoritatea orelor de chimie, biologie, franceză sau istorie pe terenul de baschet. Ştiam că informatica este ceea ce vreau să fac în viaţă şi am avut multe absenţe pentru că am stat o parte dintr-un semestru acasă pentru că voiam să programez mai bine. Voiam să mă autoeduc, să-mi iau viaţa în mâini“, mărturiseşte Iosup.
