Update 22.02 – Opoziţia olandeză cere explicaţii în legătură cu tergiversarea acreditării ambasadorului în România.
Un scandal diplomatic fără precedent are loc între România şi Olanda. Ambasadorul unei ţări membre a Uniunii Europene nu îşi poate începe oficial misiunea, deşi se află la post de aproape o jumătate de an.
Preşedintele Traian Băsescu amână primirea scrisorilor de acreditare a ambasadorului Olandei în România, fără a exista o explicaţie din partea Palatului Cotroceni, scrie Jurnalul.ro. Ambasadorul Johannes Hendrik Matteus von Bonzel este deja la post din decembrie anul trecut.
Nu există o „normă“ în durata aşteptării, dar cutuma în lumea diplomaţiei este că acreditarea în ţara-gazdă se face într-un termen de maximum 60 de zile . În ultimii ani, nu a existat o depăşire a acestei durate de la sosirea la Bucureşti a ambasadorului numit şi primirea oficială la Preşedinţie.
Problemele reprezentării oficiale a Olandei în România, într-un moment tensionat între cele două ţări din cauza „Schengen“, se adaugă la „războiul declaraţiilor“ declanşat de oficialii de la Bucureşti. Poziţia Olandei, dar şi cea a Finlandei erau deja clare: ele se opuneau intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Eforturile României de a convinge că sunt îndeplinite condiţiile de aderare la spaţiul european de liberă circulaţie nu au reuşit.
Drept răspuns, la Bucureşti s-a reacţionat cu mişcări considerate naive şi chiar primitive. Autorităţile vamale şi fiscale româneşti „descoperă“ în septembrie 2011 că bulbii de lalele din Olanda au purici.